duminică, 18 aprilie 2010

sâmbătă, 17 aprilie 2010

De ce am dreptate când mă contrazic singură

Mi se întâmplă tot timpul... să vreau, să pot, să știu, să fac și să nu vreau, să nu pot, să nu știu și să nu fac...în mod simultan. Știu, explicația nu e logică dar..până la urmă, diferența dintre ficțiune și realitate este că ficțiunea trebuie să aibă o logică.

Așadar, revenind la mica mea realitate și la titlul meu paradoxal din ea...motivul este la fel de simplu pe cât de complicat sunt percepută de cei din jur:

Vreau și eu să am dreptate, din când în când... după ce mă contrazic. Cu cei din jur n-o fac. Pentru că, deobicei, toți au dreptate, din varii motive - obiective, desigur. Eu sunt cea subiectivă pentru că am fobie de certuri și repercursiuni. Și tadaaahh... așa se face că orice conflict paralizează după prima urmă de antiteză și interlocutorul meu va avea întotdeauna dreptate.

A nu se înțelege că asta m-ar frustra.. nu nu. Doar eu știu că am întotdeauna dreptate când mă contrazic cu mine. Și când nu am... am ocazia perfectă să îmi zic „știam eu, eram sigură”. E un sentiment de satisfacție și ăsta.

Cât despre dreptatea celorlalți, e absolut justificată și bine-intenționată. Știu asta. Să nu vă așteptați acum s-o și înțeleg, că nici nu mă obosesc. Eu am dreptatea mea (..aia din titlu, remember:P). Și când chiar n-am dreptate și nici nu „știam eu”... asta este, mă izolez și îmi dau cu capul de pereți.

Dar, știți care este cel mai benefic aspect al datului cu capul de pereți? Faptul că, odată ce te oprești, te simți al naibii de bine:)

PS: Viața e frumoasă dacă ți-o faci frumoasă. (De notat că am zis frumoasă, NU ROZ:))

Off-topic: Apropos de logică și realitate: Eyjafjallajokull n-o avea pronunție, are în schimb, ID de Twitter. Are și followeri și zice „Ash”. Ce ne putem dori mai mult?

joi, 15 aprilie 2010

Celor care ar trebui să stea acasă

Nu judec oamenii în funcție de zona geografică din care provin sau inflexiunile etnice ale vocabularului pe care îl utlizează... Evit să judec oamenii în general. Chiar nu am nicio problemă cu cei care se stabilesc sau tranzitează „orașul de pe Bega”, dintr-un motiv sau altul. DAR:

Mi se pare de prost gust și lipsă de educație să vii din orice metropolă, oraș, sat, cătună sau trib în orașul în care eu am deschis ochii și am copilărit și să mi-l desființezi, pe motiv că tu ești... dintr-o anumită regiune (oricare ar fi ea) și asta te face pur și simplu șmecher (termen care oricum mă dezgustă aproape în orice context). Este ca și cum ai veni la om în casă și i-ai da în cap. Nu văd ce îi reține în Banat pe cei care disprețuiesc zona. Nu spun că bănățenii ar fi cei mai bazați de pe planetă, nici că ar fi fruntea sau encefalul țării. Poate sunt subiectivă când cred că mentalitatea colectivă din zona de vest are o anumită deschidere spre occident, favorizată de factori istorici și geografici... Suntem cum suntem și trebuim luați ca atare, n-avem însă nevoie de critica celor care nu se integrează în rândul nostru.

Că Timișoara sau Banatul au lacune, că nu au dat numai minți ilustre și că oxigenul de aici nu este colorat roz, știu. Asta nu mă împiedică însă să le iubesc și să îi trimit...la ei acasă pe cei care își permit să îmi jignească habitatul. Punct.

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Când nu se poate, nu se poate



Dacă Chrome-ul cel de toate zilele nu îl găsește...cum l-aș putea găsi eu?:((

...



Mă obsedează... de vreo 12 ore, cu mici întreruperi...

duminică, 4 aprilie 2010

Iepurașul și îndrăgosteala

Ce au în comun? La mine au venit în aceeași noapte:D

Mai întâi, a venit iepurașul și mi-a adus...exact ceea ce îmi doream și nu mai speram să primesc. Nici mai mult, nici mai puțin:x.

Apoi, m-am îndrăgostit.. în plină noapte a Învierii. Despre el- a reușit să mă țină cu gura până la urechi ore în șir, are o pisică ciudată, o freză făcută cu degetele în priză, este brunet, creol, sigur pe el, amuzant, amuzant, amuzant..mă face să râd, să râd, să râd și cauzează dependență. Mi-am petrecut o noapte cu el și am să râd cu el de două ori pe săptămână. ESte și foarte umanitar, face campanie pentru a opri SIDA la veverițe:D




Îl cheamă RayWilliamJohnson și ne-am întâlnit aici.

:x:x:x. Vi-l recomand cu încredere:)

sâmbătă, 3 aprilie 2010

D'ale păscutului fericit


Știu, toți îmi urați să pasc fericită. Unii ați făcut-o deja, alții o veți face sau intenționați s-o faceți. Frumos, doar așa ne-au învățat ai noștri, să fim politicoși. Apreciez gestul și încerc să vă urmez sfatul, deși nu prea stau bine cu gazonul.

Problema cu sărbătorile la mine e că...mă indispun. Toată lumea are preocupări strict gastronomice, organizaționale și superficiale, gen : „Să nu uiți să cumperi aia, să suni pe ăia sau să trimiți mesaj la ăialalți”. Totul trebuie terminat la timp, că ne prind sărbătorile și... mă rog...nu știu continuarea. Clienții mei de pe mess sunt fie „la bucătărie„, fie „prăjituresc”, fie ne urează să paștem fericiți. Nu mai spun de rețelele de socializare, care reprezintă platforma perfectă pentru a expune poze cu realizările culinare ale fiecăruia. Utilizatorii proactivi postează și sfaturi sau rețete pe lângă...

După ce orașul este invadat de consumatori care mișună în masă pentru a se aproviziona de parcă ar veni apocalipsa cumpărăturilor... același oraș moare. Moare cu desăvârșire. În câteva ore, nu vei mai vedea suflet pe stradă. Câte o băbuță grăbită spre biserică, în haine scoase de la naftalină, păstrate tocmai pentru zile de profil, câte un automobil vâjâind o fracțiune de de secundă, profitând de lipsa de aglomerație din trafic și maleabilitatea „organelor” de sărbători. În rest, pustiu... Nu tu terase, nu tu agitație, nu tu voci... toți stau și beau în casă că... e sărbătoare. Toți sunt plecați pe la neamuri, nimeni nu e disponibil...

Pe mine nu mă atinge asta cu păscutul fericit. Mie îmi plăcea de iepuraș... dar acum colindă cu ouă pe la alții. Așadar, Youtube, Facebook, Bloguri, un pic de Twitter, câteva cărți neterminate și mult mult somn- rețeta păscutului meu fericit.

PS: Probabil am să revin în curând cu update-uri;)

vineri, 2 aprilie 2010

Man...sunt o incultă

Deschid și eu fugitiv Tv-ul, după vreo două luni de abstinență neplanificată. Zic - „Hai să ocolesc canalele de nișă”, că deh... e vacanță și m-am săturat de politichie. Și dau peste știrile de la ora 7, ale legendarului Felix.

Una la mână - nu mai pot cu știrile gen „Românii au umplut supermarketurile pentru ultimele cumpărături de paște”. Știrile de genul pot fi luate cu c/p de pe anii trecuți. Trecând peste tradițiile de paște, tinerii care declară că se vor duce în club în noaptea Învierii și pseudo-informația din jurul fiecărei sărbători, dau și peste nu știu ce rubrică a unei blonde râvnite de prin Antene... Nu mai știu cum se numea nici rubrica, nici blonda, cert e că... subiectul era „Ce fac vedetele de paști?”. Apoi, frate... eu simt că am trăit degeaba. N-am recunoscut nici măcar o față din fetele cadrelor cu close-up pe decolteu sau luciu de pe buze...

Zic: „Noroc cu burtiera...aflu și eu cine ce învârte”. Ghinion. Man...fetele ălea n-au nici nume, nici prenume. Una era prezentată drept ex- „nu știu ce formație”(despre care nu auzisem în viața mea). După ce că mi-a scăpat formația cu desăvârșire, se pare că nici personajul nu mai cântă, dar... trupa, fostă de felul ei, o reprezintă cu încredere.
Alta era fosta iubită al unuia... zic eu, fotbalist...apoi zeii să mă ierte dacă greșesc în vinerea mare, că nu e cu intenție, yo mi-s mai incultă de felul meu...
Alta era prietena... aici e mai complicat, că nu-mi dau seama dacă al lui unu sau al uneia, că nici măcar respectivul/a nu avea nume sau prenume.

Și în sfârșit, un nume cunoscut...Hormonica al lui Virinel. Dar staaaai...că nu era ea tema de data asta...era tot FOSTUL ei...șofer. Cică am aflat că ar fi Ricky Martin al României. Bine, la cât de incultă sunt, n-am aflat dacă e Ricky Martin că e cântăcios, flexibil sau gay. O întreb pe o vecină cu ce se ocupă, îmi zice că e frumos... N-am înțeles dacă asta e ocupația lui principală sau dacă asta e, mai nou vreo ocupație ofiicială...
Oricum...foarte tare! Chiar o să mai deschid Tv-ul, peste vreo două luni;)

Hai pa și hooo cu excesele de paști;)

sâmbătă, 27 martie 2010

Never-ending story

This is no out of the ordinary story. It is just the regular story of a nice person...

That is what he used to be, at least. He used to care about the old lady from the corner of the street, he used to believe that God will be grateful if you help the other persons around you...I think he used to call them brothers...or somethin. Point is, this guy felt pretty good about himself. He had a bunch of friends who treasured his loyalty, he was surrounded by all the nice people he thought he deserved for his well-behavior.

Except one person, who he treasured above all. Because, somehow he trusted that person to share all his spare time with...

Ok, maybe these nice people weren't as nice as they were appearing. Besides, he needed to focus his energy on that special one, who was worth it above all.

Special one turned not to be that special at all. Maybe it wasn't worth the sacrifice after all. But sacrifice has been made, rules have been burned and going back seemed to be unconfortable.

Then he became cool. BEcause that was the time he realised he can. That was the time he realised... beeing cool gets you anotheer kind of attention.

You know what...he didn't need the past attention anyways. This was the way to find someone even more special...by beeing cool.
Special...these weren't special at all... they were so... ordinary. They were cool, but not special. Really cool...

Special isn't that important at all....special blows. everyone can be special, but not cool.


It is not a sad story though. It is just a regular one... with some guy who turned cool. Could be a girl too... girls tend to be more special, though. Still, could be a girl too.

PS: Reason for not having an end: cool person still alive.

Other version> cool person dead... sow death though, no violence.

Second PS: Ok lost track of my character...Happens all the time:D

duminică, 21 martie 2010

Azi nu:)

Pentru cei care încă nu au înțeles că, uneori, îmi închid telefonul, nu răspund, nu ies, nu vreau, nu pot...n-am chef. Azi nu: